Scurt istoric purtare

Poartă-mă, mami!

Diverse materiale de diferite forme au fost folosite, de-a lungul timpului, în întreaga lume, pentru a purta copiii. De la scoarţele de copac folosite de aborigeni şi bucăţi de pături folosite în Etiopia, la rebozo-urile mexicane, wrap-urile ornate din Indonezia sau mei-tai-urile din China, mamele din intreaga lume au folosit diverse metode pentru a isi tine copiii aproape in primii ani de viata.

 

Un fapt interesant s-a observat în anii ‘80, în Bogota, Columbia, unde rata mortalităţii la bebeluşii născuţi prematur era de 70%. Condiţiile în spitale erau precare, bebeluşii mureau din cauza infecţiilor, a neglijenţei, a lipsei de aparatură medicală. Neonatologii Rey şi Martinez au propus atunci nesepararea copiilor de mamă dupa naştere, aceştia fiind lăsaţi cat mai mult timp pe pieptul mamei. Inclusivi bebeluşii conectaţi la aparate au fost lăsaţi sa stea pe pieptul mamei, în poziţia cangur, piele pe piele, cu urechea lipită în dreptul inimii mamei cât mai mult timp. S-a constatat o scădere a ratei mortalităţii de la 70% la 30%.

 

Recent, şi ţările vestice au observat şi acceptat utilitatea eşarfelor port-bebe şi a purtării copiilor. Secţia de pediatrie a Clinicii Universitare din Koln, Germania, cuprinde, ca şi dotare standard, la fiecare pat pentru mamică şi copil, o eşarfă pentru purtatul bebeluşului. Sunt încurajate plimbările în aer liber, la pieptul mamei, copiii fiind purtaţi încă din primele zile de viaţă. Acelaşi tip de eşarfă este folosit şi de asistente, atât pentru copiii născuţi la termen cât şi pentru prematuri.  

 

Purtatul copiilor în braţele părinţilor este unul din cele mai fireşti lucruri. Iar eşarfele port-bebe, slingurile, wrapurile, sau orice denumire ar avea, sunt cea mai simplu ajutor pe care părinţii îl pot primi pentru a fi alături de copiii lor, atât timp cât ambii au nevoie de asta.